Puncție - biopsie mamară
Articol realizat cu ajutorul Echipa de specialiști ai Donna Medical Center în data 18 Septembrie 2024
Nu sunt puține cazurile în care numai la auzul sintagmei ”puncție mamară” pacientele devin de-a dreptul terifiate. Asta din cauza faptului că circulă o multitudine de informații eronate și mituri despre această procedură. De foarte multe ori pacientele sunt îngrozite de perspectiva acestei proceduri, fără a avea însă toate detaliile medicale și tehnice necesare.
Ce este puncția mamară?
Biopsia de sân prin puncție percutană constă în recoltarea, din tumora mamară, de fragmente tisulare pe care se vor efectua analize histopatologice și imunohistochimice, pentru a stabili diagnosticul și protocolul terapeutic. Această procedură este indicată atunci când, la mamografie sau ecografie, a fost descoperită o tumoră sau un nodul mamar și se urmărește ca prin analiza la microscop să se descopere dacă țesutul prezintă celule canceroase sau nu.
Indicații și contraindicații pentru puncția mamară
Puncția mamară este indicată în mai multe situații și patologii ale sânului, printre care:
- Detectarea unui nodul mamar palpabil: dacă un examen fizic sau o autoexaminare a sânului detectează un nodul sau o umflătură care pare suspectă, o puncție - biopsie mamara poate fi recomandată pentru a determina natura acestuia (benignă sau malignă);
- Modificări suspecte în imagistica sânului: dacă o mamografie, ecografie mamara sau o investigație prin rezonanță magnetică mamară arată modificări care pot fi asociate cu cancerul de sân, o biopsie este necesară pentru a confirma diagnosticul;
- Descoperirea de microcalcificări: dacă investigația imagistică relevă prezența de microcalcificări care pot indica prezența unei leziuni precanceroase sau cancer de sân incipient, o puncție - biopsie mamara poate fi efectuată pentru a obține o probă de țesut;
- Evaluarea unei mase sau a unei formațiuni: dacă o ecografie sau o mamografie arată o masă sau o formațiune neclară, o biopsie poate fi necesară pentru a exclude cancerul de sân;
- Monitorizarea modificărilor cunoscute: pentru pacientele cu leziuni mamare cunoscute care necesită monitorizare constantă, o biopsie poate fi recomandată pentru a evalua schimbările în țesuturile mamare.
Există și o serie de contraindicații atunci când vine vorba despre efectuarea unei puncții mamare, reprezentate de:
- Pacientele cu contraindicații pentru anestezie locală sau proceduri invazive: persoanele cu istoric de reacții severe la anestezie locală sau care sunt într-o stare generală de sănătate care contraindică o procedură invazivă pot fi neeligibile pentru biopsie;
- Pacientele cu boli de coagulare necontrolate: pacientele care au tulburări de coagulare a sângelui care nu pot fi corectate în prealabil pot prezenta un risc crescut de sângerare excesivă în urma biopsiei;
- Femeile gravide în prima parte a sarcinii: deși rareori se întâmplă, unele medicamente folosite în timpul biopsiei pot afecta fătul în curs de dezvoltare, motiv pentru care biopsia poate fi, uneori, amânată până după naștere.
Tipuri de puncții
O biopsie de sân poate fi făcută în mai multe moduri, însă toate acestea urmăresc extragerea unei porțiuni de țesut spre a fi analizată la microscop. Biopsia se poate realiza prin puncție - biopsie ghidată (se folosește în cazul unei formațiuni care nu se simte la palpare dar este vazută de mamografie sau de ecografie) sau biopsie deschisă. Tipurile de puncție diferă prin metoda de recoltare a acestui țesut:
- Puncția aspirativă (citologică)
Reprezintă o tehnică bine tolerată de către pacienți, prin care se obține un rezultat rapid. Efectuată sub ghidaj ecografic și de obicei în absența unei anestezii locale, puncționarea poate fi făcută asupra unor leziuni nepalpabile, infraclinice. Acul este subțire, cele mai folosite fiind cele de 21-23 G, cu lunigmea de 3,8-4 cm.
Puncțiile aspirative pot fi utilizate pentru obținerea unui diagnostic citologic în cazul unor formațiuni solide (mai puțin complete față de puncțiile cu ac gros) sau pentru aspirația unor formațiuni chistice.
Chisturile și colecțiile lichidiene sunt ușor de aspirat prin puncția percutană cu ac fin.
Avantajele puncției fine aspirative mamare constau în ușurința efectuării, în minimul de efecte secundare și complicații și în rapiditatea eliberării rezultatului. Dezavantajele constă în faptul că materialul obținut la aspirație poate fi nesatisfăcător (acelular) și astfel este necesar sfatul unui medic citopatolog specializat pe patologia mamară.
- Puncția mamară cu ac gros (histologică)
Printr-un ac special-trocar se prelevează un fragment din țesutul de la nivelul tumorii. Acul are calibru de 14-16 G și 10 cm lungime. Zona în care urmează a fi făcută incizia va fi anesteziată local, iar acul va fi introdus în țesutul mamar și se va extrage fragmentul din nodulul suspect. Rezultatul în urma acestei puncții se eliberează în 5-7 zile; în cazul unor tumori maligne fragmentele sunt supuse și unor teste imunohistochimice.
Puncțiile biopsii mamare sunt recomandate și de preferat pentru obținerea unui diagnostic histo-patologic, deoarece sunt puțin invazive și presupun riscuri mici, complicații reduse și o recuperare mai rapidă decât în cazul unei biopsii excizionale. Cicatricile sunt absente, acestă manevră putând duce la evitarea unei intervenții mamare, în cazul unui diagnostic de benignitate.
În ce constă procedura de puncție biopsie mamară?
Zona sânului este acoperită cu un câmp steril, este dezinfectată și în general anesteziată, fiind apoi pătrunsă pentru a preleva eșantionul care va fi analizat, examinat histologic. Intervenția constă în introducerea unui ac pentru a recolta mai multe fragmente de țesut, de obicei 5 în cazul unei formațiuni solide.
Procedura durează în jur de 30 minute și este urmată de o compresie manuală asupra zonei puncționate. Pacienta trebuie să evite efortul fizic pentru cel puțin următoarele 24 de ore și va fi nevoită să poarte un bandaj elastic compresiv în jurul bustului. Dacă apar dureri, acestea pot fi calmate prin administrarea unor tratamente recomandate de medic. Înainte de efctuarea puncției nu se iau tratamente anticoagulante sau antiagregante 3-4 zile (exemple: aspirină, aspenter, heparină).
Puncția mamară nu presupune internarea pacientei, fiind foarte rapidă și eficientă în confirmarea sau infirmarea unui diagnostic. Efectele secundare sunt minime și în general constau în echimoze și dureri minime, riscul de infecție la locul inciziei fiind foarte redus.
Riscuri și complicații ale puncției mamare
Deși puncția mamară este considerată o procedură minim invazivă și cu un risc redus de complicații, există unele situații care pot apărea ulterior efectuării acesteia:
- Hematom: un hematom este o acumulare de sânge în țesutul din jurul locului de puncție. Este destul de frecvent să apară în urma unei biopsii mamare și poate determina o mică umflătură dureroasă. De obicei, hematomul se resoarbe treptat, în câteva zile sau săptămâni;
- Infecție: chiar dacă procedura este de obicei efectuată în condiții sterile, există un mic risc de infecție în locul puncției. Acest lucru poate duce la durere crescută, roșeață, umflătură sau febră. Infecțiile sunt rare, dar necesită adesea tratament cu antibiotice;
- Durere: durerea în locul puncției este comună în primele zile după procedură. Poate varia de la ușoară la moderată și poate fi gestionată cu medicamente analgezice sau antiinflamatoare recomandate de medic;
- Leziuni ale structurilor adiacente: în cazuri rare, biopsia mamara poate duce la leziuni ale țesuturilor sau vaselor adiacente, cum ar fi pielea, mușchii sau nervii. Aceste leziuni pot necesita tratament suplimentar sau intervenție chirurgicală pentru a fi corectate;
- Reacții alergice la anestezie: anestezia locală utilizată în timpul biopsiei poate provoca reacții alergice severe, deși acestea sunt rare. Este important ca pacientele să informeze medicul despre orice alergii cunoscute la anestezice.
Interpretarea rezultatelor obținute la puncția mamară
Există trei variante de rezultat oferite de laboratorul de histopatologie atunci când vine vorba despre analiza țesutului prelevat prin puncție mamară:
- Benign: rezultatul indică faptul că modificarea testată este non-canceroasă și nu prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea pacientei;
- Malign: rezultatul indică prezența cancerului de sân sau a unei alte afecțiuni maligne. Acest lucru necesită de obicei evaluare suplimentară și un plan de tratament adecvat;
- Neconcludent: uneori, rezultatul biopsiei poate fi neconcludent, ceea ce înseamnă că probele de țesut nu oferă suficiente informații pentru a face o diagnosticare clară. În aceste cazuri, poate fi necesară o biopsie repetată sau alte investigații suplimentare.
Timpii de așteptare variază în funcție de laboratorul unde sunt analizate probele și variază între 1 - 2 săptămâni.
Este recomandat ca înainte de a lua orice decizie în legătură cu traseul medical sau cu proedurile pe care vrei să le urmezi, să te sfătuiești îndeaproape cu specialiști.
Dacă ai nevoie de recomandări și asistență, completează formularul de AICI și consilierii noștri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil.
American Cancer Society. “Core Needle Biopsy of the Breast | Stereotactic Breast Biopsy.” Www.cancer.org, 2022, www.cancer.org/cancer/types/breast-cancer/screening-tests-and-early-detection/breast-biopsy/core-needle-biopsy-of-the-breast.html, accesat la 2.07.2024;
“Breast Biopsy.” Www.hopkinsmedicine.org, www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/breast-biopsy, accesat la 2.07.2024;
“Breast Biopsy.” Www.cancerresearchuk.org, 15 May 2023, www.cancerresearchuk.org/about-cancer/tests-and-scans/breast-biopsy, accesat la 2.07.2024;
“Breast Biopsy: Preparation, Procedure & What to Expect.” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/24204-breast-biopsy-overview, accesat la 2.07.2024;
Mayo Clinic. “Breast Biopsy - Mayo Clinic.” Www.mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/breast-biopsy/about/pac-20384812, accesat la 2.07.2024.
S-ar putea să te intereseze și...