Tratamente efectuate în Centrul de Oncologie al Donna Medical Center
Articol realizat cu ajutorul Dr. Diana Bogdan- Medic Specialist Oncologie Medicală în data 18 August 2023Centrul de Oncologie al Donna Medical Center reprezintă un centru de nișă, specializat în tratamentul cancerelor mamare și ginecologice, condus de Dr. Median Dragoș, medic primar oncologie medicală, cu supraspecializare de peste 10 ani în tratarea cancerelor mamare și ginecologice și Dr. Bogdan Diana, medic specialist oncolog, cu experiență în diverse patologii oncologice, cu accent asupra cancerelor digestive, mamar și ginecologice.
În cadrul vizitei la Centrul de Oncologie vei beneficia de consultații detaliate, în care vei fi ghidată cu atenție, empatie și susținere în procesul de alegere al opțiunii optime de tratament, de gestionare a efectelor adverse și de monitorizare pe toată durata tratamentului și după terminarea acestuia.
CARE SUNT TRATAMENTELE EFECTUATE ÎN CENTRUL DE ONCOLOGIE?
1. Chimioterapie
Ce este și ce în ce scop se folosește?
Chimioterapia este un tip de tratament sistemic pentru cancer, care se bazează pe utilizarea substanțelor citotoxice pentru a interfera cu metabolismul celular, determinând în final moartea celulelor, adică se folosesc anumite medicamente cu scopul de a distruge celulele canceroase.
Scopul chimioterapiei este diferit pentru fiecare pacient și depinde de tipul de cancer și de cât de avansat este acesta. Astfel, rolul chimioterapiei poate fi:
- Curativ (vindecarea cancerului).
- Adjuvant, postoperator, cu scopul prevenirii recidivelor tumorale ( reapariția celulelor maligne după intervenția chirurgicală) și apariției metastazelor la distanță (răspândirii cancerului în alte organe).
- Neoadjuvant, înainte de operație, pentru micșorarea dimensiunii unei tumori cu scopul efectuării unei intervenții chirurgicale în condiții optime (ușurează efectuarea intervenției chirurgicale).
- Paliativ (pentru micșorarea dimensiunii unei tumori incurabile/inoperabile cu scopul de a prelungi supraviețuirea și de a îmbunatați calitatea vieții, prin ameliorarea simptomelor).
- De radiosensibilizare (asocierea chimioterapiei și radioterapieo cu scopul creșterii radiosensibilității celulelor canceroase și obținerii unui efect complementar).
Modalități de administrare
Chimioterapia poate fi administrată în monoterapie (un singur agent citostatic), dar de cele mai multe ori se administrează mai mulți agenți chimioterapici (2 sau 3 citostatice), pentru o eficacitate maximă, prin obținerea unor efecte sinergice sau aditive.
Administrarea sistemică a chimioterapiei se poate efectua:
- Intravenos (majoritatea citostaticelor), fie cu ajutorul unor branule sau prin intermediul unor camere implantabile subcutanat (dispozitive port-a-cath).
- Oral.
Durata tratamentului chimioterapicChimioterapia se administrează pe cicluri de tratament, care poate dura una (cel mai frecvent) sau mai multe zile, apoi sunt urmate de o perioadă de repaus (de obicei se fac la intervale de 2 sau 3 săptămâni). Administrarea chimioterapiei se face în regim de spitalizare de zi și poate dura între 1 și 6 ore, în funcție de citostaticul administrat.
Numărul de cicluri de tratament depinde de scopul chimioterapiei și de tipul de cancer și va fi discutat în cadrul consultației oncologice.
Medicul oncolog stabilește planul de tratament chimioterapic în funcție de tipul de cancer, de medicamentele folosite și de modul în care organismul pacientului răspunde la tratament. Asistentele noastre medicale sunt dedicate pacienților oncologici și au experiență atât în administrarea tratamentului citostatic, cât și în îngrijirea acestora pe toată perioada spitalizării în centrul de oncologie.
Efecte adverse cauzate de chimioterapieChimioterapia acționează asupra celulelor cu rată mare de multiplicare, atât asupra celulelor canceroase, cât și asupra celulelor germinale, mucoaselor și măduvei hematogene, determinând astfel o serie de efecte adverse:
- Toxicitate hematologică: mielosupresie (scăderea leucocitelor, neutrofilelor, trombocitelor, hemoglobinei); poate duce la anemie, infecții și hemoragii poate fi necesară utilizarea factorilor de creștere hematopoetici (injecții speciale menite să prevină acest efect);
- Toxicitate digestivă: greață, vărsături, tulburări ale tranzitului intestinal, toxicitate mucoaselor – mucozită, stomatită, candidoză;
- Toxicitate cardiacă: ex. antraciclinele (doxorubicina, epirubicina) în anumite doze cumulative pot determina insuficiență cardiacă reversibilă sau ireversibila este necesară efectuarea unei consultații cardiologice (EKG+ecografie cardiacă cu fracție de ejecție) înainte de inițierea chimioterapiei cu acești agenți și monitorizarea periodica pe durata tratamentului;
- Toxicitate pulmonară: pneumonie, pneumonită (ex. Herceptinul);
- Nefrotoxicitate, cistită hemoragică: ex. cisplatin, ciclofosfamida necesită o hidratare mai intensă;
- Toxicitate dermatologică: eritem (înroșirea pielii) sau chiar necroză la locul de administrare prin extravazarea citostaticului; erupții cutanate tranzitorii;
- Alopecie (rărirea părului) sau căderea părului;
- Toxicitate gonadică: scad fertilitatea;
- Toxicitate neurologică: polineuropatii (paclitaxel, docetaxel, cisplatin, carboplatin); ototoxicitate (afectarea urechii, în special indusă de cisplatin).
2. Hormonoterapie
Hormonoterapia reprezintă tratamentul cancerelor hormo-dependente (hormonosensibile) prin înlăturarea surselor de hormoni sau prin blocarea acțiunii acestora la nivelul celulelor, cu scopul de a opri sau de a încetini procesul de înmulțire și de creștere al celulelor canceroase.
Terapia hormonală este folosită în următoarele tipuri de cancer:
- Cancer de sân;
- Cancer de endometru;
- Cancer ovarian (mai puțin folosită).
Hormonoterapia cel mai frecvent se utilizează în cancerul de sân cu receptori estrogenici și progesteronici pozitivi (acești receptori se pun în evidență pe analiza imunohistochimică din țesutul de biopsie sau după intervenția chirurgicală). Dacă acești receptori sunt puși în evidență, tratamentul cancerului de sân va include în mod obligatoriu și tratament hormonal, fie ca tratament adjuvant după intervenția chirurgicală, fie ca tratament neoadjuvant (înainte de intervenția chirurgicală) în unele situații, fie sunt utilizați în stadiul metastatic.
Modalități de administrarePentru cancerul de sân, la femeile în premenopauză cea mai importantă sursă de estrogeni care trebuie inhibată este ovarul, de aceea cel mai adesea este necesară castrarea chimică (înlăturarea sursei de estrogeni de la nivel ovarian prin medicamente special concepute), folosind analogi LH-RH (ex. goserelina, triptorelina) cu administrare injectabilă (1 injecție pe lună), împreună cu un medicament antiestrogenic (ex. tamoxifen, fulvestrant) cu adminsitrare orală sau un inhibitor de aromatază, medicamente care stopează transformarea hormonilor androgeni în estrogeni (ex. anastrozol, letrozol), de asemenea cu administrare orală (1 pastilă pe zi).
La femeile în postmenopauză se pot utiliza terapiile de mai sus, fără castrare (ovarul și-a încetat funcția).
Durata tratamentului hormonalÎn cazul hormonoterapiei adjuvante (după operație), cu scopul prevenirii recidivei tumorale sau metastazelor la distanță, durata tratamentului se extinde pe o durată de 5 ani, însă în anumite situații cu risc crescut de recidivă poate fi extins și până la 10 ani.
La pacientele în postmenopauză cu receptori estrogenici pozitivi si HER 2 negativ, care necesită tratament neoadjuvant (înainte de intervenția chirurgicală), fără indicație clară de chimioterapie preoperatorie sau la cele la care este contraindicată chimioterapia, se poate administra hormonoterapie timp de 4-8 luni preoperator și ulterior continuată după intervenție.
Efecte adverse cauzate de hormonoterapie- Bufeuri, înroșirea pielii;
- Oprirea menstruației;
- Retenție de fluide, edeme periferice;
- Hipercalcemie;
- Durere de cap, somnolență;
- Alopecie (rărirea părului, cădere parțială);
- Hiperplazie endometrială și sângerări vaginale se recomandă consult ginecologic periodic (la pacientele în tratament cu tamoxifen);
- Anemie;
- Cataractă, retinopatie, tulburări de vedere;
- Greață, vărsături, diaree;
- Dureri musculare, crampe;
- Erupții cutanate tranzitorii;
- Fatigabilitate (oboseală);
- Creșterea trigliceridelor, colesterolului;
- Osteoporoză se recomandă efectuarea periodică a osteodensitometriei (la pacientele aflate în tratament cu anastrozol/letrozol).
3. Terapii țintite
Terapiile țintite reprezintă o clasă mai nouă de medicamente, din ce în ce mai numeroase, care țintesc mai specific anumite mecanisme moleculare sau căi de semnal implicate în dezvoltarea cancerului.
În funcție de ținta asupra căreia acționează există mai multe clase de terapii țintite:
- Terapiile anti-HER2 (ex. Trastuzumab, Pertuzumab), utilizate în cancerul de sân cu receptori HER2 pozitivi.
- Inhibitorii de CDK 4/6 (Palbociclib, Abemaciclib, Ribociclib), utilizați în cancerul de sân local avansat sau metastatic.
- Inhibitorii PARP (ex. Olaparib) utilizați în cancerul mamar triplu negativ și în cancerele ovariene cu mutații BRCA 1/2 prezente.
- Inhibitori ai angiogenezei (ex. Bevacizumab) utilizați în cancerul ovarian și mamar.
Modalități de administrare și durata tratamentului- Injectabil (Trastuzumab, Pertuzumab)
- Oral (Palbociclib, Abemaciclib, Ribociclib, Olaparib)
- Perfuzii intravenoase (Bevacizumab)
Durata tratamentului diferă în funcție de clasa de medicamente și de scopul utilizării acestora (ca terapie neoadjuvanta înainte de intervenția chirurgicală, adjuvantă după operație sau pentru stadiul avansat sau metastatic).
Efecte adverse cauzate de terapiile țintiteEfectele secundare determinate de terapiile țintite diferă foarte mult în funcție de clasa de medicamente; sunt specifice fiecărei clase.
În general, sunt câteva efecte secundare comune tuturor claselor de terapii țintite cum ar fi: oboseala, risc mai crescut de infecții, scăderea numărului leucocitelor, neutrofilelor și trombocitelor, anemie, greață, vărsături, dureri musculare și articulare.
Există însă și o serie de reacții adverse mai specifice fiecărei clase de medicamente în parte care vor fi prezentate mai detaliat în cadrul consultației din centru, iată câteva dintre ele: diaree (Abemaciclib, Ribociclib); tulburări de ritm cardiac (Ribociclib); hepatotoxicitate (Abemaciclib, Ribociclib, Trastuzumab); cardiotoxicitate și pneumonite (Trastuzumab); hipertensiune arterială, risc crescut de sângerări, fistule, întârzierea vindecării cicatricilor (Bevacizumab).
4. Consultații Radioterapie
Radioterapia este o metodă terapeutică majoră în oncologie, care spre deosebire de chimoterapie, hormonoterapie sau alte tratamente sistemice, are ca obiectiv asigurarea controlului tumoral loco-regional sau poate fi folosită cu scop de ameliorare a simptomelor bolii neoplazice (ex.în cazul metastazelor osoase dureroase sau cu risc de fractură).
Radioterapia este utilizată de obicei în cancerele de sân, endometrial și de col uterin, în funcție de stadiul bolii și de factorii de risc.
Rolul radioterapiei este stabilit în cadrul comisiei multidisciplinare, în care medicul oncolog împreună cu medicul radioterapeut, stabilesc necesitatea utilizării radioterapiei, fie înainte de intervenția chirurgicală cu scopul reducerii în volum a unor tumori voluminoase, fie după operație cu scopul prevenirii recidivelor tumorale sau radio-chimioterapie definitivă în unele tumori local-avansate inoperabile.
MONITORIZAREA PACIENȚILOR ONCOLOGI ȘI TRATAREA EFECTELOR ADVERSE CAUZATE DE TERAPII ONCOLOGICE
Pacienta diagnosticată cu cancer mamar sau cancer ginecologic, indiferent de stadiul bolii și de tratamentele pe care le va efectua, va trece printr-un proces de monitorizare.
Monitorizarea este necesară atât pe perioada efectuării tratamentului pentru a urmări răspunsul la tratament și pentru a identifica potențialele efecte adverse la tratament și de a lua măsuri pentru remedierea acestora, cât și după terminarea tratamentului, pentru a identifica din timp eventuale recidive tumorale sau metastaze la distanță sau efecte secundare tardive la tratamentul oncologic.
CUM SE FACE MONITORIZAREA?
În timpul tratamentului oncologic, vei fi întrebată înainte de fiecare ciclu de tratament despre simptomele și reacțiile adverse survenite în timpul tratamentului, ți se vor efectua analize de sânge periodic pentru a putea identifica modificări survenite secundar tratamentului și pentru a putea acționa asupra acestora prin administrarea unor medicamente (injectabile, perfuzabile sau orale) menite să combată efectele secundare sau să le amelioreze. De asemenea, în funcție de situație ți se vor recomanda efectuarea unor consulturi interdisciplinare sau investigații imagistice suplimentare (CT, RMN, ecografie, etc.).
După terminarea tratamentului oncologic, monitorizarea se face periodic, în funcție de localizare, tipul și stadiul cancerului, cu scopul identificarii precoce a eventualelor recidive tumorale sau metastaze la distanță și tratarea acestora cât mai rapid.
Există câteva reguli generale pentru monitorizare:
Pentru pacientele cu cancer mamar:
- Analize de sânge la 3-6 luni în primul an, ulterior anual;
- Examen clinic la 3-6 luni în primii 5 ani, ulterior anual;
- Mamografie anual;
- Ecografie mamară (la indicația medicului radiolog);
- Ecografie transvaginală anual (pentru pacientele în tratament cu Tamoxifen);
- Osteodensitometrie periodică (pentru pacientele în tratament cu Letrozol, Anastrozol);
- Investigații imagistice (CT, RMN, PET-CT) în funcție de suspiciunea clinică de boală metastatică.
Pentru pacientele cu cancer ovarian:
- Examen clinic și analize de sange, inclusiv markerul tumoral CA 125 la 3-6 luni în primii 2 ani, ulterior anual;
- Consult ginecologic la 3-6 luni în primul an, ulterior anual;
- Ecografie transvaginală la 3-6 luni în primul an, ulterior anual;
- Investigații imagistice (CT, RMN, PET-CT) în funcție de stadiu și de suspiciunea clinică de boală metastatică.
Pentru pacientele cu cancer de col/corp uterin:
- Examen clinic și analize de sânge la 3-6 luni în primii 2 ani, ulterior la 6-12 luni pentru 3-5 ani;
- Consult ginecologic la 3-6 luni în primul an, ulterior anual;
- Investigații imagistice (CT, RMN) în funcție de stadiu.
În cadrul clinicii Donna Oncology nu avem posibilitatea efectuării radioterapiei, însă suntem în strânsă colaborare cu medici radioterapeuți care îți pot oferi consultație în Donna Medical Center, de asemenea fac parte și din comisia multidsciplinară din centru și pot oferi acest tratament în cadrul altor clinici în care activează și dispun de acest tip de tratament.
Alegerea centrului de tratament este crucială atunci când ești diagnosticată cu cancer. Pentru un tratament personalizat și expertiză de top, alege Centrul de Oncologie al Donna Medical Center.