Este recomandat ca urocultura să fie realizată anual, chiar și în lipsa unor simptome tipice infecțiilor tractului urinar, mai ales că acestea sunt frecvent asimptomatice. Urocultura are rolul de a depista infecțiile tractului urinar și factorii care le-au declanșat.
Infecțiile de tract urinar (ITU) sunt afecțiuni inflamatorii produse de diferite microorganisme care ajung la nivelul aparatului urinar, unde se multiplică și determină infecția urinară acută. În timp, se pot produce modificări în funcționarea normală a rinichilor și a căilor urinare. Acestea sunt cauzate de regulă de microorganisme care împiedică funcționarea normală a uretrei și a vezicii urinare, respectiv a rinichilor și a uretrei.
Ce depistează urocultura
Urocultura sau cultura microbiană din urină este o analiză microbiologică de laborator, ce are rolul de a descoperi infecțiile tractului urinar (ITU) precum:
- cistita (inflamația vezicii urinare din cauza bacteriilor pătrunse prin uretră); - nefrita (inflamația țesutului renal); - pielonefrita (infecția localizată la nivelul cailor urinare superioare).
Când este indicată urocultura
Aceasta este indicată în cazul simptomelor comune ale infecțiilor urinare, așa cum sunt urinările frecvente, insoțite de usturime sau dureri, mirosul neplăcut al urinei sau durerile din zona renală.
Recomandări pentru efectuarea uroculturii:
- în suspiciunea clinică de infecție urinară pentru: diagnostic, identificarea germenului patogen și efectuarea antibiogramei; - pielonefrită acută și pielonefrită cronică; - control după tratamentul antibiotic adecvat.